Сăutare:Problemele transportatorilor
Protestul transportatorilor, pus pe pauză, după propunerea lui Igor Grosu
Transportatorii pun pe pauză protestul de trei zile, anunță președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa. Se întâmplă după ce președintele Parlamentului,…
-
28 Februarie 19:31
Transportatorii continuă protestul. Cursele regulate sunt suspendate
Transportatorii nu au renunțat la protest, iar cursele regulate din țară sunt suspendate și astăzi pentru a doua zi consecutiv. Ei estimează că, la fel ca și luni, cursele pe 90% din rute nu se…
-
08 Februarie 2022 08:13
Circulația transportului în toată republica a fost paralizată. Transportatorii cer majorarea tarifului până la cel puțin 85 bani per kilometru
Circulația transportului rutier de curse regulate în Rep. Moldova a fost suspendată la nivel național în proporție de 90 la sută, iar în unele raioane a fost sistată definitiv, urmare a grevei…
-
07 Februarie 2022 11:01
Problemele transportatorilor au fost examinate la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții asociațiilor patronale din domeniul transporturilor, transmite MOLDPRES.
-
26 August 2021 13:17
Canalul Suez ar putea fi deblocat sâmbătă. Sute de nave sunt blocate în prezent și așteaptă de-o parte și de alta a canalului
Canalul Suez ar putea fi deblocat sâmbătă, permițând astfel circulația navelor după mai mult de trei zile de criză în transportul maritim internațional, scrie BBC, preluat de Digi24.ro
-
27 Martie 2021 13:30
Companiile aeriene cargo din R.Moldova au propus soluții de transportare în condițiile pandemiei
Identificarea soluțiilor pentru constrângerile și problemele transportatorilor aerieni cargo în condițiile de cerere sporită pentru aceste servicii, precum și a restricțiilor de circulație impuse…
-
10 Aprilie 2020 13:15
Greva transportatorilor auto | Suntem în prag de faliment, din cauza tarifului mic nu se poate achita salarii șoferilor și moderniza parcul auto
Sute de șoferi au protestat, astăzi, în fața Guvernului față de refuzul Ministerului Economiei și Infrastructurii de a revizui tariful la călătoria cu transportul public. Transportatorii spun că…
-
09 Octombrie 2019 13:47